Trei chestii pe care le urasc la RBS iBanking…

Published on by

Intrucat nu traiesc sub o piatra si nici n-am peste 50 de ani dau o importanta foarte mare serviciului de internet banking oferit de o banca. N-am mai vazut ghiseu de plati de vreo trei ani de zile – facturile le platesc prin banca, datoriile catre prieteni le platesc prin banca, cati bani mai am aflu din internet banking, asa ca pentru mine este un instrument extrem de util.

De-a lungul carierei mele am proiectat solutii enterprise pentru clienti destul de mari. Procesul acesta de “proiectare” implica si elementele de ergonomie ale aplicatiei gen cum sa “curga” interfata, ce informatii sunt utile pe ecran si ce nu, etc. Din aceasta cauza nu pot sa nu privesc orice aplicatie “enterprise” cu un ochi destul de critic, mai ales cand aceasta aplicatie este esentiala pentru buna gestionare a banilor mei.

Contul la RBS il am din cauza ca au avut o oferta foarte foarte misto de card de salarii (dati-le un telefon si intrebati-i, s-ar putea s-o mai aiba) care, legata de o refinantare, m-a facut sa-mi mut o parte din catrafuse la ei. Evident, prima intrebare cand am auzit oferta a fost “Aveti internet banking?”. Au… dar sunt trei MARI chestii pe care le urasc la RBS iBanking. Nu mai zic de faptul ca daca iti scapa mana pe “back” te pomenesti in fata ecranului de “Sesiune expirata” (acelasi lucru se intampla daca dai rapid de doua ori click pe un link), dar asta cumva pot sa o inteleg, fiind chestie de securitate. Nu mai zic de faptul ca ecranul de vizualizare a situatiei cardurilor de credit nu e chiar prietenos – n-am stiut niciodata fix cat am de plata si pana cand. Astea sunt chestii peste care am trecut. Dar peste astea de mai jos…

Continue reading →

Panseuri dintr-un weekend la mare

Published on by

De la capat, cu liniuta:

  • plaja din Mangalia e mult mai misto decat plaja din 2 Mai (sau din Vama Veche);
  • n-am mai dat demult 4,50 pe o sticla de Ursus la terasa;
  • la Marinas Bistro in Mangalia e mancare buna si ieftina (de incercat “Crevetii in cuib de cartofi cu sos de chili”);
  • autostrada aia noua e treaba romaneasca – incepe si se termina cu “giratoriu”;
  • daca esti ala care vine cu halogenele si faza lunga pe banda a doua iti doresc sa fii violat de babe octogenare care sa-ti dea blenoragie;
  • daca esti ala care-mi da flashuri ca apoi sa nu poata sa ma depaseasca iti doresc la fel ca mai sus, dar in loc de babe sa fie negri musculosi cu strungareata.

In rest, s-auzim de bine.

Al patrulea Reich…

Published on by

Se facea ca era anul 1939 si un baiat respins de la Academia de Arte din Viena era cancelar al Germaniei. Pe la final de august si-a zis el in mustacioara ca ar fi o idee buna sa invadeze Polonia si a procedat in consecinta. A urmat apoi toata debandada denumita generic “Al Doilea Razboi Mondial”, o debandata in care milioane de oameni au murit, alte milioane de oameni au fost deportati si o mana de corporatii s-au imbogatit. Trei ani mai tarziu Germania avea Europa la picioare si se pregatea sa intre in Moscova, ca sa le-o dea pe coaja fostilor ei aliati, niste baieti cu steluta rosie in frunte. Aerul inaltimilor insa l-a ametit de tot pe pictorul aspirant, facandu-l sa uite ca rusii or lupta or fi ei prosti, dar sunt multi. Consecinta directa a acestei ameteli a fost ca rusii au tinut usa bine pana cand a inceput sa fulguiasca, apoi au zis un “O rly?” si au inceput sa-i ia la suturi pe nemti, fix cand gerul batea mai tare in maica Rusie. Asta a fost inceputul decaderii Reich-ului milenar, produsul unei minti care s-a lasat ametita de putere. Pe bune, chiar cred ca daca zugravul austriac mai astepta un an cu operatiunea Barbarossa acum toata Europa conducea Volkswagen-uri, vorbea nemteste si spuneau la gura sobei legende despre un popor de oameni numiti “evrei”. Dar n-a fost sa fie asa, si iata ca prin ‘45 totul s-a baltit, pictorasul si-a tras una la mir si gata cu razboiu. Maica Rusia si Unchiul Sam si-au dat mana pe Elba, cu juma de gura ranjind si cu alta scuipandu-se, si iata-ne eliberati de sub jugul fascist. Harta Europei a fost trasata dupa bunul plac al baietilor care si-au dat mana, invinsii au fost pusi sa plateasca pagube de razboi, Germania s-a impartit in doua si uite asa au inceput filmele cu spioni. Dar asta e alta poveste…

Continue reading →

Bestfest 2012…

Published on by

– Garbaaaaage, ma duci la Garbage?!
– Meh. Biinee… Oh wait… MOOONSPELLL! Gata, mergem la Garbage!

Masina hurducaia pe campul numit “parcare gratuita”, iar in jurul nostru se ridica un nor de praf dens. De dupa gardul acoperit cu plasa verde se auzeau niste acorduri brutale de pe scena cu suparati. Prima intrebare pe care am auzit-o cand ne-am dat jos din masina a fost celebra “Bilete, ceva?”.

N-o sa zabovesc asupra atmosferei, distractiilor, zgomotelor de tot felul  venind din toate partile posibile, astea vi le puteti inchipui si singuri. Sa zicem cate ceva despre muzica…

Parazitii au venit cu trupa live dupa ei, adica toba, bas si chitara electrica. Au sarit, au ridicat degetul mijlociu, au chemat pe Bitza si pe un baiat pe care nu-l cunosc si-apoi au plecat. Draguta initiativa, mai trebuie lucrat la “cum cantam cu trupa si nu cu discul”.

Dupa asta ne-am retras la un mic si-o apa (ca eu eram sofer) in asteptarea primului eveniment semnificativ al serii: Moonspell. Ne-am miscat tiptil spre scena Jagermeister unde urmau sa se produca portughezii, numai ca sa asistam la soundcheck-ul care parea plin de probleme. Cu vreo cinci minute intarziere au inceput sa se auda tobele de inceput pentru Axis Mundi, secondata de feedback-ul apasator de chitara, ambele urmate de aparitia lui Fernando Riberia cu masca de fier. Publicul, mic dar inimos, scanda din toate puterile “Ipso! Facto! Axis! Mundi!”. Urlam si eu cu toata lumea odata si nu ma puteam opri sa ma gandesc ca totul ar fi fost foarte misto daca s-ar fi auzit si chitara lui Ricardo, care e de fapt plamanul melodiei (inima sunt tobele). Melodia se termina, sunetistii mesteresc ceva prin spatele amplificatoarelor, apoi totul se reia cu “Alpha noir” si acum parca parca chitara se aude mai bine. Versus, Lycanthrope, Opium, Wolfshade, toate au curs una dupa asta (nu in ordinea asta) si sunetul se facea din bun in prost, apoi in si mai prost ca apoi sa-si revina. Pacat!

Cu zece minute inainte de ora 0 m-am lasat tras afara din publicul de la Moonspell si am luat-o in directia scenei Ciuc unde trebuia sa se produca atractia serii, Garbage. Eu la viata mea am ascultat Garbage numai la radio si pot sa ma mandresc chiar ca am recunoscut patru melodii. Show-ul a fost extraordinar, sunetul a fost bun de data asta  (nici nu ma asteptam altfel), iar publicul era in extaz. Shirley Manson a catalogat venitul in Romania ca “an adventure” si a cinstit un pahar de “scotch” in cinstea noastra. Totul s-a incheiat apoteotic cu “I’m only happy when it rains” apoi a inceput retragerea strategica spre iesire. Peste tot lumea era tolanita pe iarba cu pahare de bere in jur, muzica rasuna de peste tot, iar pe scena Jagermeister erau in plin act muzical cei de la Kreator. N-am putut sa inteleg de ce la plecare toata masinile au tinut sa se inghesuie pe drumul pe care au venit, in timp ce drumul care ducea in directia opusa era liber (si ducea in acelasi loc) dar in fine, probabil ca toti urmam turma la un moment dat.

A fost prima mea experienta cu B’estfest in noua formula (adica in plin camp in loc de Romexpo) si a fost una oarecum pozitiva. Anul trecut line-up-ul nu m-a “miscat” deloc, dar anul asta inceput sa fie un pic mai rasarit. Speram ca la anul se imbunatateste considerabil. Pana atunci… keep on rockin’ in the free world!

Eu si cainii…

Published on by

Ala mic

Cu uniformat curata si ghiozdanelul in spate am plecat spre scoala cu noaptea in cap. Am luat-o pe scari pentru ca eram prea mic pentru lift, iar etajul patru nu e chiar asa de sus. Toate au mers bine pana cand am ajuns la parter. Acolo, vecinul “de la 10” se intorcea de la plimbarea matinala cu cainele, un tekel tinerel.

Nu mai tin minte cum il chema pe caine. Memoria ma tot indeamna sa-i zic “Dick”, dar asta s-ar putea sa fie doar din cauza a celor ce s-au intamplat. In acea dimineata “Dick” era vesel si chef de joaca, iar eu intepenisem in capul scarilor. Potaia ma vede, sloboade un latrat, apoi se repede la mine pe scari dand din coada. Eu slobod un tipat si o iau la fuga inapoi pe scari, urmat indeaproape de “Dick” si de rasul stapanului. Cainele latra, eu tip, uite asa ajung la usa mea unde tata iese si, incercand sa nu rada foarte tare, incearca sa-mi spuna ca e ok, nu-mi face nimic. Ti-ai gasit!

Ala cu ambitie

Drumul meu de la facultate spre casa trecea printr-o alee pasnica intre o curte de scoala si niste blocuri de pensionari. Pe acolo se aciuasera, ca de obicei, niste comunitari care ocazional isi incordau mushchii si coltii la trecatorii de buna credinta, printre care ma numaram si eu. Nu era zi data de la stat sa nu ma latre o potaie mare si gri care incerca sa demonstreze ca el “apara scara blocului”. Ca in toate cazurile el nu facea decat sa latre, dar altii “colegii” se simteau datori sa incerce si o perforare de pantaloni, intuind probabil noile tendinte in moda ce-aveau sa vina.

La sfatul bunicii mele am luat cu mine o bucata de ciolan, ramasa dintr-o dumnezeiasca “fasole-cu-afumatura-si-castraveti-murati”. Am trecut prin fata blocului cu pricina, cainele a inceput sa latre, am bagat mana in ghiozdan si… cainele a zbughit-o in scara blocului. Am scos osul cu pricina, am incercat sa-l ademenesc… dar cainele s-a intors si a plecat.

Mdap, un caine cu onoare.

Aia care nu m-au placut din prima

Afara era cald si eu tocmai plecam de la serviciu. In statia de troleibuz de la Plevnei cu Vulcanescu trec pe langa o curte deschisa in care dormita un catel de talie joasa. Ajung in dreptul curtii si ma aplec sa ma leg la siret. Potaia tresare din somn, iese din curte si incepe sa ma latre strident, spre amuzamentul tuturor calatorilor din statie. You “Dick”!

In alta zi asteptam pe cineva pe langa ambasada Ucrainei, impreuna cu mama mea. Studiam curtile din jur, in cautare de inspiratie pentru aranjamente florale. Intr-una din curti era un “aranjament floral cu caine lup” care ne privea interesat. Mama se uia la el si-mi zice “…si-acu asta o sa te latre”. In aceeasi secunda cainele sare ca un arc de jos si se repede pe gard latrand asurzitor. Mama rade si trece mai departe…

_____________________________

Sfarsit.

Posta are n-are concurenta…

Published on by
Posta are n-are concurenta…

…pentru ca cica exista o lege care o protejeaza impotriva lor. Cica daca esti posta privata nu ai voie sa expediezi plicuri cu greuatea cuprinsa intre 0 si 50 de grame cu mai putin de 2 lei pe plic. Bitch say whaaaat? Adica daca eu am posta mea si constat ca m-as umple de bani expediind cu 1,50 lei pe plic n-as putea sa fac asta pentru ca… e dreptul Postei Romane. Si stiti ce-i si mai misto? Incalcarea acestui “drept” al Postei se considera contraventie! Nu primesc scrisorica, nu ma bate cineva pe umar, ci vine un nene (ANCOM) si imi taie o ditamai amenda pentru ca am indraznit sa dau mai ieftin decat Posta, asa cum au patit baietii astia. La fel se intampla si in piata cand dai rosiile cu 50 de bani mai putin si vin niste brunetei sa-ti explice cum e cu economia de piata.

Muriti, ba!

Lectii invatate dupa o zi in Cluj…

Published on by
Lectii invatate dupa o zi in Cluj…

Lectia numarul 1 – intreaba pe gazda ta primitoare daca are o harta a Clujului. Te va scuti de vreo trei ore de haladuiala prin soare si de cumparatul unei harti (opshpe lei!!).

Lectia numarul 2 – Daca crezi ca te descurci cu un GPS de pe telefon, te inseli. “Piata Muzeului” n-o gasesti pe GPS (iar motzii astia dau niste indicatii de te doare neuronu’ – “mereti drept inainte si vedeti ca e pavata e tot”. E pe dreq!).

Lectia numarul 3 – Atunci cand, in deplina nesinguranta, zici ca faci dreapta, mai gandeste-te odata. Sigur trebuie sa faci stanga si, dupa un colt, o sa gasesti ceea ce cauti.

In rest e frumos, m-as muta acolo ca imi pare mancarea mai buna si are aprozare la tot pasul. Luati si-o poza ca sa nu zic c-am carat aparatu degeaba.

cluj

De ce se circula prost prin Bucuresti…

Published on by

Nevoia (sau lenea) m-a tot impins in ultima vreme sa circul pe patru roti in Bucuresti. Cu ocazia asta am dat si eu piept cu traficul pe care-l injura toti, cu intersectiile aglomerate, cu gropile, cu pietonii sinucigasi – tot tacamul. Daaa, am dat peste prosti, peste prosti vorbind la telefon, peste taximetristi, peste femei vorbind la telefon (cea mai rea specie, statistic vorbind), am dat peste toti…

…dar nu m-am enervat. Probabil ca lamentarile altora mi-au tocit nervii si am ajuns sa fiu imun la toate prostiile care se intampla in trafic. Eu sunt doar fericit ca in sfarsit o sa termine “strapungerea” lu peste intre dna. Ghica si Chisinau, sa scap de calea ferata de la Baicului pe care as dinamita-o cu cea mai mare placere. In rest – taxiuri, femei, nesimtiti – lasa-i pe ei sa existe, nu are sens sa-mi ard neuronii din cauza lor.

Pantelimonul e un bulevard pe care se circula prost. Nu, nu este aglomerat – se circula prost. Toata lumea penduleaza stanga dreapta precum urina bovinei, becurile de semnalizare nu prea se mai aprind, taiatul fetei si opritul “la non-stop” pe avarii sunt la ordinea zilei. Toate astea se intampla din cauza ca… (va tineti bine?) nu exista marcaje. Pe bune, nu exista marcaje. Singurele marcaje sunt trecerile de pietoni, in rest nimic. Nu separator de banda, nu separator intre strada si tramvai, nu tu separatori de parcare, nimic!

Marcajul este cheia traficului disciplinat. Acea dungulita discontinua dintre benzi are sanse foarte mari sa fie respectata. S-a demontrat empiric ca omului daca-i dai doua dungi merge intre ele. Tot cartierul Militari e un exemplu: cozi kilometrice, dar toti stau pe banda lor; parcul Herastrau: peste tot piste de biciclisti, iar toti dârlăii merg intre ele (eventual si cu balcâzele lor impingand la carucior). Luati pensula, trageti doua dungi pe Soseaua Pantelimon si admirati traficul disciplinat. La fel si pe Chisinau. Luati exemplu de la bd. Basarabia, e disciplina intruchipata.

In aceeasi ordine de idei, in comuna Pantelimon s-au facut marcaje – borduri albe, dunga pe mijloc (care dispare treptat undeva pe Sf. Gheorghe, dupa primarie), rond marcat, iar oamenii de acolo demonstreaza pe deplin teoria – merg intre cele doua dungi – dunga discontinua si bordura.

Cel mai trist moment al zilei…

Published on by

Sunt un mancator de paine. Mananc paine de toate felurile – franzela “Neptun”, paine pe vatra, chifle, ciabatta. Mereu aleg painea in functie de situatie – o bagheta usor aerata sau o ciabatta e perfecta la un sandwitch, un codru de paine pe vatra merge la fix cu niste fasole la ceaun, feliile de franzela stau bine sub zacusti sau salate de vinete.

…dar cel mai mult imi place sa sterg farfuria cu paine. Sosul de dupa mancarea de fasole, sosul de la orice tocana, imbucatura de ciorba prea putina sa mai adun intr-o lingura, toate sunt adevarate delicii si este pur si simplu momentul de incheiere al mesei, altfel nu se poate. Urma aia de mancare in care inting bine este ce mai buna din toata masa…

Din cauza asta le doresc celor ce au deschis si-au deschis magazin de cacaturi in locul magazinului de paine din fata metroului de la Pipera sa le moara chioscul in flacari la o zi dupa expirarea asigurarii. Ala era locul din care eu luam paine proaspata la 9 dimineata, paine numai buna de mancat la pranz. Azi imi venea sa plang cand am vazut pe raft, in loc de paine, huse de telefoane si papetarie, iar in mijlocul chioscului trona un copiator. Cine dreq face copii acolo in zona aia plina de corporatisti care fac asta pe banu firmei?! Dar deviez…

…fasolea data de mama aseara (“Nu mancati – v-o pun la pachet!”) a lasat in urma ei un strat consistent de sos, spre care privesc cu jind. Paine nu am, au mancat-o nemernicii aia care si-au facut chiosc de stampine si pixuri. Sosul brun sta in farfurie si-mi ranjeste cinic. In el se intrevad bucatelele de bacon si ardei rosu, adevarate nestemate care isi unesc stralucirea cu frunzulitele de patrunjel si la vederea carora imi ploua in gura desi stomacul mi-e plin. Ma imaginez rupand ultimul colt din paine si intingand bine in farfurie, adunand toate comorile ramase si infulecandu-le cu pofta. Zambetul vesel al soarelui de afara se reflecta in farfuria cu ambrozie. La geam se aud vrabiute. Sufletul meu plange…

 

PS: Ah, da, si tu ala de te piși la buda barbatilor fara sa ridici capacul… MORI, BĂ!