Nu stiu cine a fost cel care a strigat “Hai in Mojo!”, dar cert e ca toti l-am urmat. Am marsaluit voiosi prin centrul vechi si intunecat pana cand am ajuns in locul cu pricina. Totul fusese bine pana atunci – litri de bere la Han, peste care am pus capac cu o palinca. Vorba. Voie buna. Mancare.

…dupa care totul s-a dus pe copca. Cineva a zis langa mine “bai, luam Long Island, da?” si atunci, teleghidat, am zis “da, Long Island”. Apoi, de nu se stie unde au aparut niste shot-uri cu un lichid roz vascos si cu gust dulceag. E ok, am baut doar jumatate, iar restul s-a dus pe pantaloni. Imi aduc aminte ca am cantat. Apoi am dansat pe ce cantau altii. Apoi am vrut sa cer un mojito, dar pe gura a iesit cuba libre si uite asa am baut iar dulcegarii. Apoi am incercat o discutie savanta despre Plesu dar nu mi-a iesit nimic pentru ca era galagie. Apoi am cantat din nou. Apoi, brusc, am plecat… Eram sase oameni in fata a cinci taxiuri si nu ne hotaram sa ne urcam odata.

Imi aduc aminte toate astea in timp ce taxiul ma poarta spre birou. Este aproape de ora 12, dar datoria ma cheama. Capul imi vajaie, iar stomacul incearca timid sa-mi comunice ca painea prajita cu unt nu sta bine acolo si ca ar vrea sa renunte la ea. In masina e cald si miroase a “bradut” din ala nenorocit.

“Pot sa deschid un pic geamul” il intreb pe taximetrist cu o voce care ma chinuiam sa nu fie plangareata
“Da, cum sa nu. E prea cald?” ma intreaba el amabil.

Ii explic pe scurt cauza pentru care aveam nevoie disperata de aer proaspat – o noapte grea, o trezire si mai grea. Ma asculta, surade, apoi zice profund:

“Eh, si asta face parte din viata”